Sex, normal, că doar nu-s chiar așa bou

Erika Bloj

11 March 2017

ERIKA44 de pahare de vin. Legenda spune că pe 9 martie fiecare bărbat trebuie să bea 44 de pahare de vin pentru ca să aibă un an bun, să fie sănătos, voios și plin de noroc. Ceea ce nu mai spune legenda e că pe zece martie, o aspirină e ca un puf de păpădie pe un botic umed de câine șchiop. Adică, un fel de vax albina. Dar mi-a fost frică să înghit 44 de aspirine ca nu cumva să trec pragul celor vii cu socotelile-mi neîncheiate. Așa că m-am culcat. Nu, de fapt, m-am sculat de dimineață ca să mă culc. E și asta o treabă. Zevzec cum sunt, am uitat și că-s însurat cu soacră în dotare, și că am o firmă și niște angajamente, dar mai grav e, că am uitat că aseară am sunat-o pe domnișoara Carla Duval, editor literar, cam de vreo 44 de ori. Am uitat tot. Ce? Nu mai are omul voie să uite?

Am dormit ca un bivol până spre seară când m-am trezit visând că îngurgitez un porc fript pe grătar. Mi-era o foame de lup, aș fi mâncat-o și pe soacră-mea așa ațoasă cum e. Mi-o imaginam învârtită pe plită, cu firele sure sfărăindu-i ca niște terminații de nervi electrocutați, cu sinapse întortocheate și neuroni făcuți zgârci. Ronțăiam deja o bucată de ureche mai prăjită când am realizat că e liniște și întuneric în casă. Nici un blid spart, nici o oală trântită, nici măcar grohăieli sau beșini, nu tu muzică, nu scârțâieli de voci isterice, nimic. Liniște de cavou pustiu în mijloc de cimitir nins. Telefonul îmi pâlpâia undeva la marginea patului, în papuc. Cu greu mă întind să-l iau, pentru că nu știu alții cum sunt, dar eu după o beție mă anchilozez ca o dacie 1300 gri nepornită din 1900 toamna. Îmi trosnesc genunchii ca niște popcorni în microunde și săgeți mici cu vârfuri înmuiate în ura bețivilor mi se propagă prin tot corpul ca o pată de cerneală căzută la derută pe un colț de halat alb. Halat alb! Ce-i azi, miercuri? Shit! Soacră-mea trebuia dusă la kinetoterapeut. Boule! ți-am spus să nu mai bei!!! Da, gata, nu mai beau în viața mea! Apuc cumva telefonul, îl scot din papuc, și acum să vedem… ”mă, ești cretin??? Termină cu telefoanele!!!” ”ești idiot, ce naiba???” ” mă iubești, o p*lă, ești beat turtă” ” să nu mă mai suni în viața ta, bulangiule!!!” ”dacă nu termini cu mesajele, i le trimit lui nevastă-ta să se distreze și ea!” etc.etc….. cam pe același ton toate. Semnate Zelda.

Pe un alt plan dar tot atât de drăgăstoase: ” mă coi inutil, n-ai de gând să vii acasă!” ” răspunde că te fac piftie, nesimțit ordinar ce ești!” ” mă, ai pățit ceva, unde pana mea ești???” ” no, unde ai băut acolo să stai, mie acasă să nu-mi vii ca un mort, să o sperii pe mama, ai înțeles?!” ” și vezi, poate uiți că mâine trebuie să mergem cu ea la kinetoterapeut” Semnate Sofia, adică nevastă-mea.

Vezi, poate am uitat, na! Că doar sunt om nu robot să țin minte toate programările lui mă-ta!

Într-un cuvânt: c*aie, ai îmbulinat-o!!!

Într-o altă viață, voi fi un bărbat exemplar, sau poate chiar femeie, delicat, cu simțul răspunderii, romantic, voi cumpăra văni umplute cu flori și șampanii cu dop din ăla ceruit, voi merge la teatru, voi citi, poate chiar voi scrie niște cărți despre aura mistică și energiile elevatoare din fiecare miez de adevăr ascuns în bulbul nesecat de minuni al sufletului uman. Îmi voi duce familia în vacanțe în Grecia, în Santorini, în resorturi cu trei piscine până pe malul mării și așternuturi în formă de lebede, voi purta cămăși apretate și pulovere cu anchior, și neapărat ochelari din ăia de deștept. Voi avea chiar o gâlmă mică pe lângă mine, un fel de eu în miniatură, pe care-l voi educa în stilul Waldorf. Voi merge la ședințele cu părinții și o voi bombarda pe doamna învățătoare cu propuneri de voluntariat, voi zugrăvi clasa, voi cumpăra bănci noi și scaune cu perne moi, voi cumpăra tablouri pentru confortul vizual al micilor progenituri de burghezi îmbuibați cu standarde de high class, mai ceva ca dinastiile de nobili britanici… ce mai, voi fi mierea lui Dumnezeu trimis pe pământ pentru decojirea și răspândirea binelui în stare pură, neîmpielițată de dorinți, păcate, orgolii și alte scame existențiale. Voi fi un Zeu!

cuplu iubire

Dar până atunci mă duc să mănânc ceva, că mațele mele sunt gălăgioase ca mișcarea feministă de pe vremea lui Lenin.

Joi, dimineață, foarte de dimineață

Fac o cafeluță, pun ceașca frumos pe farfurioara cu floricele galbene (se zice de culoarea galbenă că provoacă bucurie, optimism, veselie… mă gândesc că am nevoie). Am pus și doi biscuți cu scorțișoară, am făcut duș, m-am ras, mi-am pieptănat frumos părul, am mai smuls vreo cinci fire albe, m-am parfumat, mi-am luat halatul ăla de catifea fină pe mine și am tras aer în piept. O să mă duc să o trezesc pe nevastă-mea, cu o cafeluță la pat, cu un fir de trandafir roșu (pe care l-am scos din buchetul ei primit de la lucru de opt martie… ce? doar de unde era să iau la ora aia flori, nu suntem în filme să apară buchetele așa tam-nesam!) și m-am dus tiptil, pe vârful degetelor, ca o pisică dornică să se cuibărească în patul moale, să o trezesc:

– Gâză mică, păpușica mea, sufletul meu fără de care viața n-ar avea nici un rost, spuma mea de zmeură coaptă, bulbul meu de nectar țâșnit din pistilul sufletului meu, bezeaua mea infinit de dulce și suavă, steaua mea călăuzitoare cu străluciri diafane de chihlimbar poleit cu fir de aur… și miau, și miau, și piupiupiu și pitpalac într-un copac… până când îmi f*te o palmă peste fața mea rasă de-mi zboară biscuiții de pe farfurioara cu floricele galbene: ‘tu-ți gâ-ții mă-tii de bețiv cizmă ce ești!!! Să mă rog de prieteni mă, să mă ducă cu mama la spital că tu dormi ca un hoit??? M-am săturat!!! Ești un parazit, aia ești, nu faci nimic în casă, numai munca aia a ta și idiotul ălalalt cu care îți petreci timpul, alt bou ca tine, nu mai pot, nu mai vreau, asta nu-i căsnicie, și-mi vii acum cu cafele și flori stați-ar în gât cafelele lui mă-ta… etc.etc.etc. vreo zece minute, timp în care am mormăit foarte încet doar: da nu-s cafelele lui mama, sunt de pe amazon, lavazza. Bineînțeles că asta a enervat-o și mai tare și a început runda a doua. Cum că ea e victimă, și trebuie să aibă grijă și de maică-sa și de bivolul de mine, și că nici sex nu mai știu să fac, că dacă beau îmi cade p*la etc.etc.etc. Acuma asta cu p*la m-a cam speriat. Adică, biata de ea încă nu dă semne să cadă, dar nu știi niciodată, că astea cad așa, numa te trezești că n-o ai. Și m-am gândit, în timp ce ea spumega runda a doua, că normal că poate să cadă, că nu poți fi sigur pe ea, că doar e p*lă, de gen feminin, și chiar, cum de un organ simbol al miezului masculin, e totuși, de genul feminin: o p*lă, două p*li! Ciudat! și atunci să mai ai încredere? Nu frate, clar, într-o zi o să-mi cadă. O să fiu un bou fără organ, na, ce mare scofală? De parcă nu avem atâția și în parlament și prin birouri? Trăiesc și ei așa… anorganic. Mare fâs!

După vreo jumătate de oră s-a calmat. Era și timpul că deja mi-au înghețat picioarele stând așa în stand by ca un picur pe nasul înghețat al pensionarului ce stă la coadă la salam. Sex, normal, că doar nu-s chiar așa bou. Încă cu strigături și chiuituri, sălbatic, viril, eliberator, ca un Grey ce-a așteptat un an ca Anastasia să-și pună fofoloanca la bătaie în partea a doua. Sofia a ajuns la concluzia că încă nu mi-a căzut, dimpotrivă funcționează brici, ca uns. A fost perfect, mai puțin cu faza aia în care ea se joacă de-a bomboana pe băț, dar sincer, n-am avut tupeul să îi cer așa ceva. Ziua a pornit minunat, am mâncat mic dejunul împreună, am râs, am povestit de parcă nu ne-am văzut de zeci de ani, apoi ne-am pregătit să mergem la lucru.

S-a trezit și soacră-mea, a ieșit șontâc din cameră, avea părul ca o căpiță de fân prin care au alergat șapte pistruiați, fața buhăită de zici că ea a băut 44 de pahare de sirop de tuse expirat, a râgâit una, după care a zis: mă copii, azi fac o tocăniță din coastele alea din zeama de fasole, bine? Că doar nu le-om arunca! Bag și niște rinichi de-ăia din oală, da? A mai râgâit una, s-a mai văitat de opt ori și s-a dus fericită spre oala de fasole. E clar, azi mănânc în oraș.

După-masa, spre seara…

Carla Duval… Zelda… îmi tremurau degetele pe tastele telefonului și ochii îmi tremurau, și sufletul din mine s-a ascuns undeva într-un colț întunecat, departe, poate chiar a ieșit din mine și a fugit în Siberia, în pustiu. Poate nici nu sunt, e doar o iluzie că aș fi, poate nimic nu e adevărat, totul e un miraj fals și neterminat ca o poveste ce se tot citește unuia care adoarme, neprinzându-i niciodată finalul. Poate că nu de ea am nevoie, ci de ideea de îndrăgostire, de fluturi în stomac, poate că am obosit, m-am plictisit și am nevoie de ceva să mă readucă înapoi din Siberia mea îndepărtată… poate că am s-o uit sau poate că am s-o sun mâine…

Pe Erika o găsiți întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro



Citiţi şi

De ce mai au nevoie copiii pe lângă iubirea părinților lor

Cum mai iubește un prost

Săpunul, moartea pasiunii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,095 views

Your tuppence

  1. N-am făcut sex – Read me | Catchy / 23 March 2017 9:28

    […] – continuare de aici – […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Portugheza… | Terapie prin scris / 12 March 2017 17:16

    […] ps: dacă vrei ceva mai vesel ai aici ultima mea scriere de pe catchy.ro : sex, normal, că doar nu-s chiar așa bou 🙂 […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro