Mame de fete, mame de băieți. Mame celebre, copii rămași cvasianonimi. Mame necunoscute, copii ajunși celebri. Pentru bunele sau pentru relele pe care le-au făcut. Mame care au crescut genii, mame care au crescut, fără să știe, monștri. Mame înger, mame care n-au putut iubi. Mame, mame, mame…
Ne lași o poză cu pâinea ta de la Dumnezeu? 🙂
Regele Mihai I cu Regina Elena, 1927
Mama şi bunica s-au ocupat de educaţia lui și au avut grijă ca Mihai să înveţe româna şi engleza. Îi plăcea să facă fotografii, să călărească şi, la şase ani, conducea o maşinuţă.
Sărbătorile de Crăciun nu aveau pentru Mihai farmecul acela al familiei care este împreună şi petrece în jurul bradului. Mama lui, care locuia într-o casă din Bucureşti, nu avea voie să vină la Palat nici de Crăciun, însă primea cadouri de la Mihai. „Ca să fii fericită, mamă, căci mereu eşti tristă”, îi spunea el.
„Îmi aduc aminte de o duminică la biserică, cu mama. O priveam cu coada ochiului şi am văzut-o că plânge. Trebuie să fi avut vreo cinci ani. Suferinţa unei mame, iată, fără îndoială, cea mai veche amintire a mea din România…”
***
În anul 1962, la 19 ani, Catherine Deneuve avea să-l cunoască pe faimosul regizor Roger Vadim. Deși acesta este cu 15 ani mai mare, Catherine se îndrăgostește de el la prima vedere. Încep să lucreze împreună și, peste un an, se naște fiul lor Christian Vadim.
Catherine Deneuve și Christian Vadim
Mai târziu, acesta avea să declare: „Mama avea 19 ani când m-am născut, iar eu aveam un an când părinții mei s-au despărțit. Am fost crescut de mama, căci, deși tatăl meu adora să facă copii, îi lăsa apoi în grija femeilor!”. Cu o listă lungă de soții (Brigitte Bardot, Annette Stroyberg, Jane Fonda, Catherine Schneider, Marie-Christine Barrault) și una și mai lungă de iubite, Roger Vadim îi oferă mai mulți frați lui Christian, dar acesta, dintre toți, se simte cel mai apropiat de sora sa de mamă, Chiara Mastroianni, „pentru că am crescut împreună”.
***
Brigitte Bardot și singurul ei fiu, Nicolas (Jacques Charrier, tatăl) 1960
***
Elisabeth Taylor și unul dintre cei trei băieți ai ei, Michael Wilding Jr., născut în 1953
Pentru Michael, rodul căsniciei cu cel de-al treilea soț, Elizabeth aceasta a fost cea mai bună mamă din lume.
„Mama mea a fost o femeie extraordinară care și-a trăit viaţa la maximum, cu o mare pasiune, umor și iubire. Filmografia ei impresionantă, succesul ca femeie de afaceri, activitatea ei în lupta împotriva SIDA, toate acestea ne fac să ne simțim foarte mândri. Știm, pur și simplu, că lumea este un loc mai bun de când mama a trăit în el. Spiritul ei va continua să existe și iubirea ei va trăi etern în inimile noastre” declara Michael în 2011, la moartea actriței.
***
Marlene Dietrich și fiica ei, Maria
Maria Sieber Riva, fiica actriței Marlene Dietrich, nu ezită să dezvăluie, deloc elegant ori de înțeles, în cartea pe care a scris-o despre mama sa, aspecte intime ale vieţii acesteia.
***
În 25 noiembrie 1963, John F. Kennedy Jr. împlinea trei ani. În acea zi, a fost surprinsă una din cele mai emoţionante imagini în care micul John stătea lângă mama lui, Jacqueline, şi sora lui, Caroline, iar în momentul în care sicriul cu tatăl lui asasinat înainte cu trei zile a trecut prin faţa lui l-a salutat ca un adevărat militar. Celebrul salut dat de acel băieţel de trei ani tatălui mort are şi o poveste.
La cererea lui Jackie, John a exersat câteva luni salutul militar, urmând să-l însoţească pe tatăl lui într-o vizită la mormântul eroilor necunoscuţi din Arlington National Cemetery. I-a fost destul de greu, deoarece, fiind stângaci, mereu vroia să salute cu stânga. În ziua vizitei, însă, s-a descurcat perfect.
Băiat mare…
Jackie cu fiica, de ziua mamei
***
Sophia Loren și mama ei
“Micuța Sofia își adoră mama și petrece minute în șir privind-o cu admirație nețărmurită, cântând la pian sau fardându-se discret, de cele mai multe ori doar cu creionul dermatograf care îi pune în evidență ochii printr-o tușă sigur trasată și câteva pufuri de pudră colorată, ca să dea proeminență și ton vesel obrajilor… E tristă și simte nevoia să fie alături ea, mai ales atunci când bărbatul pe care îl iubește dar cu care nu poate fi împreună decât clandestin e plecat la familia lui legitimă…”
***
“Am avut o copilărie foarte normală și fericită, iar pentru asta trebuie să-i mulțumesc mamei mele. Când ești copil, ți se pare că e firesc să fie așa, dar pe măsură ce am crescut, am înțeles mai bine rolul mamei mele în a păstra această normalitate, fără să provoace agitația care de regulă există la Hollywood în viața celebrităților. Sunt atâtea povești pe care le auzi astăzi, despre cum viețile starurilor sunt speciale în atât de multe feluri. Ele trăiesc într-un mod deosebit – ori izolate, ori cu drame… Eu am avut o copilărie foarte normală, între Roma – pentru că tatăl meu era italian – și Elveția, unde aveam o casă în provincie. Și îi sunt foarte recunoscător mamei mele pentru asta.”
Audrey și mama, baroaneasa olandeză Ella van Heemstra.
S-a dovedit că aceasta și soțul ei, englezul Joseph Anthony Ruston au făcut niște lucruri foarte rele cu niște oameni foarte răi înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și că niciunul nu a fost un părinte decent pentru micuța și drăgălașa Audrey…
***
Orson Welles și mama sa, Beatrice Ives Welles
***
Al Capone și mama, Teresa
Chiar și un gangster este iubit de mama lui…
Theresa a luptat aprig să-și scoată din închisoarea fiul închis în 1931 pentru 10 ani la Alcatraz pentru evaziune fiscală. Fotografia de mai sus este din presa vremii, 2 aprilie 1938, care scria despre demersurile făcute pentru eliberarea lui înainte de termen pentru bună purtare. Lucru care se va întâmpla un an mai târziu.
***
Robert Redford și mama, Martha
“Am crescut în LA, un adolescent fără astâmpăr, având mereu probleme cu legea. Aveam parte de critici pe săturate, dar sprijin, mai deloc. Singura care mi-a fost mereu alături a fost mama. Cu toate relele, ea a avut încredere că în mine era ceva bun care se va arăta.”
***
Dustin Hoffman și mama, Lillian
Rita Hayworth și fiica, Rebecca Welles (tată, Orson Welles)
***
“Mama a strălucit în copilăria mea ca luceafărul de seară.” Winston Churchill
Winston și mama, Jennie Jerome, lady Churchill
Jennie Jerome a fost una dintre cele mai mai pline de viață și mai controversate femei ale timpului ei. Născută în Brooklyn, dintr-o mamă pe sfert indiană Iroquois, era una dintre puținele femei tatuate din înalta societate – avea pe încheietura mâinii stângi desenat un șarpe. S-a măritat cu lordul Randolph Churchill și mult timp a fost o figură strălucitoare în societatea englezească. În cartea ei, “The Glitter and the Gold”, Consuelo Vanderbilt Balsan, fostă ducesă de Marlborough, scria despre Jeannie:
“Deși în floarea vârstei, era încă iubită de mulți, și era de notorietate încântarea prințului de Wales, viitorul rege Edward al VII lea, de a-i fi în preajmă. Ochii ei gri scânteiau de bucuria de a trăi, iar când spunea o anecdotă ușor indecentă, puteai citi în ei cuvintele lipsă. Era o pianistă desăvârșită, o cititoare inteligentă și bine informată și o entuziastă susținătoare a oricărei noutăți.”
***
Hitler a fost și el copilul unei mame…
…Klara Polzl
***
Andrei Tarkovsky și mama, Maria Vishnyakova
***
Robin Williams, 7 ani, cu mama sa, Laurie Williams, 1958
***
Elvis și mama sa, o mare dragoste
***
Priscilla, soția lui Elvis, și Lisa Marie Presley, fiica lor
Trei generații – Priscilla, Lisa Marie (în stânga) și fiica ei Riley Keough. Care mai are un frate și două surori gemene.
Big, big family, Elvis!
***
Vivien Leigh cu Suzanne, anii ’30
***
Lauren Bacall cu cei doi copii – Stephen și Leslie Bogart
***
În timpul filmărilor la “Mary Poppins”, Julie Andrews și fiica ei, Emma
***
Roma, 1932 – Ingrid Bergman cu gemenele Rossellini – Isotta și Isabella
Ingrid Bergman și fiica ei, Isabella
“Când eram mică, mă gândeam că părinții mei erau celebri pentru că erau părinți. Copil fiind, nu ai simțul contextului, și am presupus că oricine putea fi faimos dacă era mamă sau tată.” Isabella

***
Cel mai bun agent 007, James. James Bond, foarte mic, 1932
Sean Connery cu mama sa, Effie (Euphamia C. Maclean, femeie de serviciu)
Monaco, 1983 – cu soția, Micheline, și mama, la premiera celui de-al șaptelea film Bond, “Never Say Never Again”, după o pauză de 12 ani…
***
Diana Ross, mamă de trei fete și doi băieți, din două căsătorii
Diana Ross (dreapta) și fiica ei, Tracee Ellis Ross, fiica cea mare
“Am avut de toate,dar mama nu ne-a crescut cu sentimentul că ni se cuvine. Știam că nu toată lumea trăia așa. Obișnuia să ne spună lucruri de genul: O, nu, nu, nu, eu am muncit pentru toate astea. Sunt ale mele și nu vă las nimic. Am de gând să cheltuiesc tot, așa că ai face mai bine să-ți iei o slujbă, fetițo!”
***
Freddie Mercury cu mama sa Jer Bulsara în Zanzibar (azi, Tanzania), 1947
Citiţi şi
Când devine feminismul prea mult?
Bucurii mici pentru mama, în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.