Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Abia aștept să cresc mare

10 April 2020

Abia aștept să cresc mare, abia aștept să împlinesc doisprezece ani, paisprezece sau și mai mult, abia aștept să devin major. Abia aștept vara, abia aștept dimineața, abia aștept să termin școala, abia aștept Paștele, abia aștept să întâlnesc pe cineva, abia aștept să plouă, abia aștept reducerile de primăvară, abia aștept să mă angajez, abia aștept vinerea, abia aștept salariul, abia aștept să mă căsătoresc, abia aștept să merg la muncă, abia aștept iarna, abia aștept să mă încapă blugii din nou, abia îl aștept pe Făt-Frumos, abia aștept să se coacă cireșele, abia aștept să iau examenul, abia aștept să am un copil, abia aștept să se prăjească cartofii, abia o aștept pe Ileana-Cosânzeana, abia aștept să înceapă noul sezon al serialului pe care-l urmăresc, abia aștept să-mi crească părul, abia aștept să văd luna plină, abia aștept să mi se „pătrățălească” abdomenul, abia aștept pensia, abia aștept Crăciunul, abia aștept să etc.

Nimic rău, nu? Ce-i rău în a aștepta ceva? Mai ales atunci când aștepți cu o nerăbdare tradusă prin emoții pozitive, e foarte bine chiar, pentru că ne face să ne simțim bine iar asta e tot ce contează.

Asta e tot ce contează până ajungem să ne împlinim așteptarea și să vedem că de fapt ceea ce se întâmplă, ceea ce am așteptat e un fel de baba nu aude, dar le potrivește. Și ne supărăm, evident. Cum să nu te superi când în sfârșit vine vara, dar ea, vara, nu-i cum o așteptai, cum să nu te superi când slujba pe care ai obținut-o îți înșală așteptările, cum să nu te înfurii când vezi că noul sezon e foarte prost comparativ cu cel din urmă, cum să nu? E foarte normal să te superi și e foarte normal, văd, să dai vina pe orice altceva în afară de tine sau pe așteptările pe care ți le-ai făcut în legătură cu orice.

Și tot normal e să-ți creezi alte așteptări. Ok, asta n-a mers, asta nu e așa cum m-am așteptat, modific imediat scenariul din mintea mea și mă pun pe așteptat, adică pe visat. Din nou și din nou și din nou. Și te trezești, dacă te trezești vreodată, că ai dus-o, așa, o viață întreagă într-o continuă așteptare a ceva. E rău, e bine? Nu știu, fiecare decide asta. Dacă ți-e confortabil să trăiești mai mult în mintea ta, pentru că asta faci prin toate așteptările pe care le creezi, da, e okay, stai bine acolo în culcușul imaginației tale și-ți trăiești viața ideală, doar să stai acolo, pentru că, dacă ieși, o să fii rănit de realitate. Care n-are nicio vină pentru capacitatea ta de visare  sau pentru că nu se modifică conform cu ritmul așteptărilor tale, mai ales atât timp cât nu faci decât să visezi.

Să nu confundăm așteptările cu planul, cu plănuirea a ceva. Pentru că se deosebesc mult una de alta. De exemplu, abia așteptăm să vină Paștele, iar asta poate însemna pentru unii dintre noi că abia așteptăm să vină musafiri la noi, să dăm copacii cu var, să smulgem buruienile de pe lângă casă, să ne pensăm sprâncenele, să ne iasă pasca, să crească aluatul pentru cozonac, să ne simțim bine la masa de Paști, adică să râdem, să povestim, să fim asertivi, să practicăm ascultarea activă, să fim spirituali etc. Toate astea și multe altele fiecare și le proiectează în mintea lui în mii și mii de feluri și trăiește cu ele până în ziua-Z. Până aici îs doar așteptări, doar visare și dacă te oprești aici, rămâi cu visarea, dacă te și apuci să faci ceva, adică să planifici conștient fiecare acțiune și să lucrezi la fel de conștient pentru fiecare, lucrurile se schimbă. Sau se pot schimba, pentru că, spre deosebire de mintea noastră, de locul în care ne proiectăm dorințele, unde avem control asupra a tot ceea ce creăm, în realitate, în afara noastră intervin o grămadă de factori care ne pot strica planurile.

Și astfel vine și Paștele și nu vine nimeni la noi sau dacă vine totuși cineva nu suntem atât de spirituali cum ne-am imaginat sau atât de ascultători, ci mai degrabă dezgropăm morții și ne aruncăm unul în capul celuilalt cu ciolanele acestora. Și nici pasca nu-i atât de gustoasă, brânza parcă-i acră, albul copacilor nu-i chiar atât de alb iar pe lângă colțuri buruienile lâncezesc la soare. Și ne întrebăm ce naiba n-a mers, de ce s-a întâmplat așa, de ce, când noi atât ce-am așteptat ziua aia? Și de ce, când noi atât de frumos am creat-o în mintea noastră, când atât de frumos ne-am creat pe noi în mintea noastră?

Păi, poate pentru că ne-am creat așteptări și nu planuri. A plănui ceva înseamnă foarte multe lucruri, multe acțiuni, multe procese cognitive conștiente. A plănui ceva înseamnă multă responsabilitate, mult efort poate și multă realitate și uneori ceva sacrificii și implicit alegeri. Atunci când planifici ceva ai grijă să confrunți măcar din când în când planul pe care-l creezi cu realitatea fizică unde se va desfășura acel plan. Pentru că lumea nu dansează după cum cânți tu, mai mult, fiecare are câte un cântec și fiecare vrea să-l cânte și celălalt să danseze după al lui. Aici e și mai dificil, când așteptările tale se întâlnesc cu așteptările altei persoane, ăsta e un conflict pe care-l trăiesc adesea cei care au așteptări legate de persoana cu care vor să fie. Dar asta e altceva.

Paștele e mai aproape acum. Iar așteptările pe care ni le creăm sunt legate mai degrabă de el. Sau nu. Poate anul ăsta nu ne mai creăm așteptări, dar asta nu înseamnă că nu așteptăm Paștele, nu, nici vorbă, doar că traducem așteptarea prin lucrurile pe care le putem face acum, prin lucrurile pe care chiar ni le dorim. Poate anul acesta n-o să ne mai imaginăm acele mese întinse pline cu mâncăruri, înconjurate de oameni binevoitori, înconjurați de copaci dați cu var. Poate anul acesta ne dăm seama că nu putem fi atât de asertivi precum ne imaginăm în mintea noastră pentru că avem o grămadă de probleme emoționale nerezolvate care ne împiedică să fim asertivi sau spirituali sau mai știu eu cum.

Poate anul acesta nu vom mai face pască pentru că, de fapt, nu ne-a plăcut niciodată sau dacă o vom face vom avea grijă să frământăm bine aluatul, să alegem bine făina sau brânza etc. Poate anul acesta vom da copacii cu var cu mai multă grijă și nu doar așa ca să fie dați. Poate anul acesta vom vedea că oamenii pe care tot îi chemăm la masă nu-s oamenii pe care-i vrem, poate ne vom da seama că ani de zile am chemat niște oameni pe care nu-i cunoaștem, pe care i-am privit prin așteptările din mintea noastră și pe care i-am lăsat să se așeze la masă doar pentru a nu ne confrunta cu eșecul propriilor așteptări, cu iluziile pe care ni le-am făcut.

Poate vom înceta să ne creăm așteptări legate de orice. Poate vom vedea că așteptările pe care ni le facem sunt la fel de dăunătoare la alcoolul, ca fumatul, ca antiinflamatoarele, ca un virus, ca prăjelile, ca zahărul etc., pentru că trăim fără să trăim, cumva, sau pentru că trăim într-o continuă dezamăgire, într-o continuă minciună, de la o așteptare la alta și atât.

Dar e foarte greu ce spun eu aici, e foarte greu să renunți la așteptări, la acele emoții pe care ți le creai odată cu ele, e foarte greu să renunți la iluzii, greu să faci față judecăților celorlalți, pentru că s-ar putea ca cei care se vor confrunta cu tine fără așteptări să nu te placă prea tare, pentru că le dai peste cap propriile lor așteptări and so on. E destul de greu să renunți la beneficiile simptomului, ca atunci când ești răcit și lumea se poartă grijuliu cu tine și parcă nu-ți mai vine să te faci bine ca ei să se poarte în continuare la fel de grijuliu. E cam la fel, e greu să renunți la a-ți face așteptări pentru că, indiferent cât de mult îți vor fi trădate, tu ești în stare să-ți creezi altele. E mai ușor, e mult mai ușor decât să-ți faci planuri pentru care  să depui tot efortul de care ești în stare, pentru care să faci alegeri pentru care ești dispus să suferi unele pierderi, pentru că așa-i în viață, unele lucruri le pierdem pentru că nu potrivesc cu un alt plan, al unei alte persoane.

E un pic mai greu să-ți asumi ceva, să începi să-ți vezi bubele din cap, să faci ceva cu ele și să vezi că în viața cea de toate zilele așteptările din mintea ta îs doar simple, banale replici ale a ceea ce ar fi putut fi viața ta. Da, poate nu o operă extraordinară, pentru că nu toți suntem extraordinari, poate ar fi fost o mâzgălitură, o pată pe un tricou sau urma lăsată pe masă de cana pe marginile căreia s-a prelins cafea, dar ar fi fost ceva, ceva care să ne confirme vorbele atunci când spunem că suntem bine, că suntem fericiți uneori, că ne place una sau alta. Or faptele noastre, comportamentul pe care-l avem nu prea ne confirmă vorbele. Un om care se simte bine, care se simte fericit, care știe ce vrea de la viață, care-i place ceea ce face, care trăiește cu oamenii pe care i-a ales conștient și pe care și i-a dorit etc. nu se comportă așa cum ne comportăm mulți dintre noi, mulți dintre noi care spune că suntem așa și pe dincolo, bineînțeles.

Dar e greu și e târziu pentru asta. Așteptările sunt extraordinare, de ce-am alege în locul lor ceva banal, de ce am alege să muncim pentru ceva obișnuit, mic, un lucru care ne-ar fi aparținut cu adevărat nouă, dacă există așteptările pentru care nu trebuie să facem nimic în afară de a ni le face.

Pe Simona o găsiți și aici

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

A dispărut Elina!

Merit să fiu iubită, fericită, văzută, apreciată

Cum, pe unde și de ce pierdem energie. Legea lui trei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro