Arădeanca Lia Faur a publicat recent Poeme pentru fluturi bolnavi, la editura Brumar. Placheta de 48 de pagini este elegantă, frumoasă, ca și autoarea, pe care am cunoscut-o la ultimul târg de carte Gaudeamus. Înainte i-au mai apărut: Exercițiu de striptease, 2002, Piele de împrumut, 2009, poezii, Eșicher, dialoguri cu Șerban Foarță, 2012 și Cum e să fii femeie?, dialog cu Alex. Ștefănescu, 2012.
Dincolo de aspectul grafic deosebit al volumului, mă simt dator să subliniez da capo că poemele denotă o știință a construcției poemului, nu sunt ale unei veleitare – în nici un caz, inteligența iese la suprafața lor ca mărgelele pe buza paharului de palincă, însă… nu reușesc să emoționeze – ”un bărbat/ el se joacă în fiecare zi cu coastele mele/ un bărbat/ el se joacă în fiecare seară cu sfârcurile mele/ un bărbat/ sunt în stare să simt plăcerea/ când trec aplecată pe sub lampa unui abajur înflorat/ în vârful picioarelor/ parchetul scârțâie sub talpa mea desculță/ un bărbat/ afară cântă greierii a toamnă/ șira spinării mi se încovoaie ușor/ pe sub lampa cu abajur/ nu o ating ea rămâne țeapănă/ frumos colorată în picioare/ avem o relație specială eu și lampa cu abajur/ cumpărată de la consignația/ un bărbat ” (Poemul lămpii cu abajur), ”tu ești bărbatul care se teme/ că ziua de mâine va fi prea departe/ să-l mai poată atinge/ te îmbraci atunci în cămașă albă/ și calci peste cioburi ca un fachir/ cu plasa de fluturi în mână/ mirese căzute prin crengi îți fluieră/ cântece de călătorie/ pe când/ din pieptul tău spre seară cresc iriși/ ce-i pasc cai uneori albi și negri/ fluturi se scutură pe deasupra ta/ ca un polen și când îi strigi/ din gură îți ies fluturi și alți fluturi/ ușor te-nchizi cu irișii albaștri/ și-ai vrea să pleci/ ești plin de fluturi” (Înainte de sfârșit).
Sunt două exemple alese la întâmplare, dar cam toate poemele sunt pe aceeași linie a răcelii, a calcului exagerat, cu pipeta, fie de dragoste sau de notație a unor amănunte existențiale pe care autoarea le consideră cu relevanță. N-au carnația pasiunii ca niște frigide, profesoare la sex, dar care nu se întâlnesc cu orgasmul, sărmanele. Nu știu ce a făcut Lia Faur în Exercițiu de striptease și Piele de împrumut, aici e cum am zis.
De construcția cărții n-are rost să povestim, are o vertebrare clară, același flux, cu toate că nu e împărțită pe cicluri. Și ăsta-i un ce de firesc, de ne-programare, într-un spațiu iradiat cu prea multă luciditate.
Cu mintea ei, autoarea s-ar putea să cunoască succesul în critica literară. Că în publicistica literară aproape l-a atins. Poezia adevărată e altundeva.
P.S. Ca ”supliment de viteză”, vă invit să ascultați ceva deosebit:
Citiţi şi
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
