Când eram copil

Cosmin Neidoni

3 October 2017

NEIDONI okDacă aș putea să mă strecor prin una din ușile care au mai rămas întredeschise în urma mea, L-aș ruga pe Dumnezeu să-mi dea o singură zi, una de vară, pentru a mă pierde în (ne)cuprinsul ei cu inima pe care am avut-o fiind copil. Și L-aș ruga să îmi dea puțin din priceperea omului adult, nu mult, doar atât cât să pot înțelege că locul numit copilărie, acela în care nu se moare, în care părinții sunt tineri și bunicii încă suficient de sprinteni – este singurul paradis pe care omul îl poate locui fără ca mai  întâi să treacă prin moarte.

Copilăria este singurul loc din univers unde Dumnezeu este atât de aproape de noi, încât, pentru a-L atinge, este suficient a surâde! Când eram copil puteam să râd, să plâng să mă supăr și să iert într-o singură zi, fără a păstra memoria răului de niciun fel. Legile logicii sunt suspendate pe toată perioada copilăriei, altfel nu îmi explic cum puteam să fiu singur, dar în același timp, să fiu cu toată lumea. Mă imaginam salvatorul lumii și cavalerul care poate învinge orice, fără a fi nevoie sa-l citesc pe Don Quijote al lui Cervantes.

copil

Petit Parisien, ©Willy Ronis

Nu știu de ce, dar deseori am înclinarea să cred că numai copiii știu cu adevărat să zâmbească senin, arătându-și sufletul, în timp ce noi, adulții, mimăm doar!

Când eram copil, jucându-mă, eram deseori murdar pe mâini și pe haine, dar nu îmi păsa deloc, sufletul îmi era curat, așa cum e sufletul oricărui copil. Acum, la vârsta adultă, sunt cu hainele mereu curate, dar sufletul are deja podul lui de vechituri.

Când eram copil nu știam ce este acela orgoliu, mă jucam la fel cu toți copiii, indiferent de hainele pe care le purtau. Mai târziu, când s-a instalat vanitatea, fără să bată la ușă, am început  – și rău am făcut – să judec oamenii după aparențe. Abia târziu, târziu de  tot, am recăpătat simplitatea pierdută undeva pe drum.

Și spun iar că dacă Dumnezeu mi-ar îngădui să fiu încă o dată copil, doar o zi, aș alerga fără să îmi pese de nicio julitură de pe genunchi, și i-aș spune adultului care am devenit să-l roage pe bătrânul care se va naște din mine să nu mă uite de tot și i-aș spune că dacă nu mai poate alerga, să meargă încet, dar să nu se oprească niciodată și să nu țină cont de zgârieturile adunate pe inimă, vor fi fiind multe până atunci. Să râdă – ca în copilărie ori să zâmbească. Să nu uite niciodată să zâmbească.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Despre bunătate

Unde dispar iubitele după căsătorie

„Honey, o să fie bine!” N-a fost!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,318 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro