Într-un efort de a fi perfecționiști și cerebrali, caracteristici tipice societății capitaliste în care trăim, vrem rețeta, ingredientul și formula magică pentru teme foarte complexe de viață: echilibru interior, iubire, fericire, și mai nou, feminitate. Luăm la puricat ce au făcut și n-au făcut predecesorii noștri, îi blamăm și îi țintuim pe Facebook, nu care cumva să repetăm greșeala primară, aceea de a iniția un curent, o idee, o nevoie psihologică și socială. Feministele sunt masculine, femeile frumoase își asumă prea des s*xualitatea și sunt de moravuri „ușoare”, sau aleg să nu procreeze și sunt arse pe rugul social, iar cele care aleg să-și crească copiii nu sunt independente. Oricum ai da-o, pare complicat să fii femeie în ziua de azi.
Avem doar două modele de feminitate susținute de societate: mama și soția, respectiv the good girl sau the girl next door, cum spun americanii. Tocmai de aceea s-au născut feministele și amazoanele, ca o revoltă de a spune lumii că mai sunt și alte modele de feminitate disponibile. În aceeași idee, și Afroditele s-au simțit nedreptățite, pentru că le-am transformat în obiectul dorințelor personale și comerciale. De femeile spirituale nici nu poate fi vorba, pentru că suntem o societate rațională, plină de boli și știință.
sursă foto: blog.santasofia.ro
Iar despre independența femeii, atunci când a mijit ochii timizi după comunism, i s-a dat în cap cum că femeia s-ar transforma în femeia-bărbat. Nimeni nu a întrebat femeia, onest și plin de iubire, dacă ea chiar a avut un model de feminitate autonomă sau dacă știe măcar cum să-și canalizeze pasiunea, talentele și spiritul liber conștient și echilibrat, astfel încât să nu se lase mistuită de acestea. Alternativa moștenită de generații, aceea de mamă și soție a reușit să o transforme într-o doamnă frustrată, care a trăit prin viața copiilor lor și și-a amintit abia la bătrânețe că parcă mai era ceva în ecuația asta a feminității autentice. Și, ca într-un joc de domino, fiicele acestor mame vor fugi de acest model de feminitate, până în brațele vânătorii după succes și carieră, istovindu-și prețioasa energie.
Vrem rețeta succesului feminin, vrem magia și pastila magică. Să împăcăm și masculul Alfa și gura societății și vrerea soacrei și urletul copiilor, vrem și carieră și bani, dar ne-am dori și să ne simțim autentice în propria piele: cea de femeie.
Am putea mai degrabă să folosim energia și timpul ăsta cu jocul de-a validarea și acceptul celorlalți ca să înțelegem de ce feminismul s-a născut, de ce mai suntem încă nevoite să căutăm egalitatea sexelor în sensul de respect reciproc, de ce ne simțim victime ale relațiilor într-o societate modernă și civilizată. Să ne uităm în spate, istoric, cu o anumită smerenie și lecție de învățat, înainte de a arunca cu noroi.
Pentru niște femei care au ieșit direct din comunism și au intrat (sau au rămas) sub papucul bărbatului și în centrul familiei, independența și autonomia sunt cuvinte rare. Pentru femeile care au încercat să-și manifeste această nevoie naturală a omului, de a lăsa ceva în urmă și a construi, le-a costat energia, relațiile și poate chiar sănătatea. Undeva, ne-am pierdut, pe drumul de inițiere de la copilă la femeie, între borne sociale nepotrivite, modele vechi de feminitate și neapărat: ce vor ceilalți de la noi?
Fără a cădea deloc în victimizare, merg pe drumul asumării trecutului, dar și al asumării nevoilor și dorințelor feminine: manifestare, creație, plăcere, spiritualitate, comuniune și comunitate. Aleg drumul de mijloc, nu ca să fiu împotriva turmei, ci ca să rămân obiectivă și centrată când aleg să scriu povestea femeii din mine. Să știu când să folosesc feminista din mine să impun limite și să marchez visuri, când să-mi folosesc compasiunea ca să ajut, când să dăruiesc și când să am curajul să cer, când să zic „Nu” și când să strig Universului din toată inima că „Da”, când să râd și când să plâng, când să mă rog și când să acționez, să schimb, să transform.
Nu ne (mai) e de ajuns să facem gargară pe Facebook despre ce fac alții: #metoo, feminism, violență domestică, independență, fuga bărbatului etc. Nu ne (mai) e de ajuns să privim, să comentăm ca niște țațe și să lovim.
Haideți să ne cocoțăm pentru o clipă deasupra situațiilor nostre de viață, a relațiilor, a compulsivității de păreri de pe Facebook. Haideți să ne privim puțin din afară și să ne întrebăm onest dacă ceea ce manifestăm azi este chiar potențialul nostru maxim. Haideți să privim mai în amănunt în propria viață și să vedem pe ce teren fertil putem lucra, fiecare în dreptul lui. Haideți să nu uităm că noi scriem istoria, și dacă se repetă și nu ne place, înseamnă că am fost doar leneși. Nu ne ajută să ne scuzăm prin postări pe Facebook, în timp ce Turnul Babel cade din nou sub privirile noastre. Și e valabil și pentru politică. :))
Pe Cristina o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
